full screen background image

Spitalul modular din Lețcani, ce va deservi județele Neamț și Iași, a primit autorizație de funcționare

Spitalul modular din Lețcani, ce va deservi județele Neamț și Iași, a primit în sfârșit autorizație de funcționare. Aceasta este singura unitate medicală clasificată ROL 3 pentru cazurile de coronavirus din România. Inaugurarea s-a produs în prezența conducerilor celor 2 Consilii Județene și a managerilor spitalelor din subordine. Spitalul modular urmează să primească pacienți în cel mai scurt timp. Președintele Consiliului Județean Neamț IONEL ARSENE a declarat că din această săptămâna activitatea Spitalului Județean va fi degrevată de cazurile COVID, dând astfel posibilitatea pacienților cu alte afecțiuni să se trateze. Achiziţia s-a făcut prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, valoarea contractului total ajungând la 13,2 milioane euro. Spitalul este instalat în apropiere de Iaşi, pe Drumul European 585, unde este Parcul Industrial Trans Agropolis din Leţcani și va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase Sf. Parascheva din Iaşi. Unitatea mobilă este formată din containere de diferite dimensiuni, cu o capacitate de peste 250 de paturi, din care peste 100 pentru terapie intensivă.  
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments