full screen background image

IAȘI: Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general: „Școala este un mediu sigur dacă respectăm cu toții măsurile”

Astăzi, 14 septembrie, are loc deschiderea anului școlar 2020-2021. La nivel național, trei milioane de copii încep astăzi școala, în condiții speciale, în plină pandemie de coronavirus. La nivel județean, toate cele 602 şcoli vor începe astăzi noul an şcolar, aproape 60% dintre acestea aflându-se în scenariul verde. Astfel, toţi elevii din aceste şcoli vor merge astăzi la şcoală, însă cu păstrarea normelor în vigoare, adică distanţarea fizică sau purtarea măştii de către elevi şi profesori în sălile de clasă. Mesajul inspectorului școlar general al I.S.J Iași, Genoveva Aurelia Farcaș, cu ocazia deschiderii noului an școlar: „Dragi elevi, dragi părinți, dragi colegi, Pentru noi toți, acest an școlar începe, așa cum era de așteptat, cu emoții date de bucuria revederii în spațiul școlii după o absență de mai bine de jumatate de an, poate și cu o stare de neliniște generată de contextul atipic în care ne vom desfășura orele, dar și cu încrederea că soluțiile pe care fiecare dintre noi le-a identificat vor conduce către noua normalitate a școlii… În această nouă normalitate, unele lucruri s-au schimbat. Ne imaginam mereu profesorul alături de catalogul său și lângă catedră; astăzi ne este familiar și prin intermediul platformelor educaționale online; interacțiunea și apropierea dintre elevi în clase ori în recreație este acum doar la nivel de comunicare. Sunt însă multe lucruri care au rămas la fel. Zâmbetul profesorului care descoperă că eforturile sale dau roade este același, chiar dacă se ascunde în spatele monitorului sau este acoperit de mască; dorința elevilor de a afla și de a primi răspunsuri este la fel de vie și atunci când este exprimată la microfonul calculatorului, ca și atunci când este mărturisită în clasă; părinții au rămas la fel de grijulii și de implicați. Deschiderea școlilor din județul Iași în siguranță este prioritatea echipei pe care o conduc, ca și a celor 217 directori de școli. Dincolo de dificultăți obiective ale infrastructurii, oamenii școlii ieșene s-au adaptat, au înțeles ca întotdeauna că pot găsi cele mai bune soluții pentru elevii lor: s-au construit echipe care au analizat diverse posibilități, s-au reorganizat clase, au fost stabilite circuite, au fost achiziționate măști și dezinfectanți, a fost regândită așezarea elevilor în bănci în așa fel încât reluarea cursurilor să fie posibilă, indiferent de scenariul verde, galben sau roșu impus de situația epidemiologică. Mesajul meu este în primul rând pentru părinți: avem nevoie mai mult decât oricând de a ne fi parteneri, de a veni cu idei care să ne ajute, avem nevoie de înțelegere, toleranță, capacitate de adaptare, comunicare. Am încredere că noi, profesorii, vom ști să trecem peste dificultăți, că ne vom bucura de primul sunet al clopoțelului cu aceeași emoție, întrucât avem datoria să le oferim copiilor noștri o stare de bine într-o școală prietenoasă, sigură, adaptată cerințelor actuale, care să-i ajute să își găsească drumul cel bun în viață. Nu trebuie să fim reticenți față de orele de curs online. Și acesta este viitorul, iar generațiile tinere au învățat încă de pe acum să folosească cu succes aplicații, softuri, au învățat să comunice și să evolueze altfel decât am făcut-o noi. Nu este rău, este doar diferit. Dragi elevi, vă spun ceea ce și copiilor mei le spun: școala este un mediu sigur dacă respectăm cu toții măsurile (igienizare a mâinilor, mască, distanțare fizică), profesorii voștri au pregătit anul acesta pentru ca tot ce vă oferă să vă provoace la o învățare cu bucurie, școala și formarea voastră trebuie să continue! Va așteptăm cu drag! În acest an școlar vom fi mai prevăzători, mai înțelepți și mai uniți. Mult succes, dragi elevi, dragi colegi!”
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments