full screen background image

S-a anunțat firma care va reabilita Pasajul Socola. Garanție de 100 de ani pentru lucrări

Primăria Municipiului Iași a finalizat o licitație pentru achiziționarea serviciilor de proiectare a lucrărilor de reparații capitale a infrastructurii pasajului suprateran Socola. Contractul a fost semnat cu SC Pod Proiect SRL contra unei sume de 275.000 lei, fără TVA, în condițiile în care prevederea bugetară fusese de 403.800 lei, fără TVA (480.522 lei, cu TVA). Firma va trebui ca, în cel mult patru luni de la semnarea contractului, să elaboreze întreaga documentație a lucrărilor până la nivel de proiect tehnic de execuție, inclusiv proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire, proiectul de organizare a execuției lucrărilor, autorizația de construire etc. Potrivit indicatorilor tehnico-economici adoptați de Consiliul Local, valoarea totală estimată a lucrărilor la pasajul Socola este de 34.079.278,23 lei, inclusiv TVA, iar durata execuției acestora ar fi de 12 luni. Lucrările vor include reabilitarea pasajului, creșterea numărului benzilor de circulație (de la 4 la 5), a gabaritului și a clasei de încărcare (LM1 – Eurocod). Soluția aleasă de reprezentanții municipalității va asigura o durată viitoare de exploatare a pasajului de minim 100 de ani, în condiții de siguranță și confort pentru circulația rutieră, a tramvaielor și a pietonilor pe și sub pasaj.Pasajul a fost construit în anul 1960 de Antrepriza Construcții Montaj nr. 2 – Brigada Iași, în baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul Județean de Proiectare Iași. Pasajul are o lungime de 463,50 metri. Carosabilul are o suprafață de 5.392 metri pătrați, iar trotuarele de 2.322 metri pătrați.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments