Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a anunţat că 7 personalități din domeniile cultură, învațământ și sport au primit titlul de „Cetățean de onoare” al localităţii, cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul Local. Este vorba despre: – BOGDAN STAMATIN – președintele Asociaţiei Culturale Hasmaţuchi şi fondatorul Câmpulung Film Fest, festivalul internaţional de film de la Câmpulung Moldovenesc, ajuns astăzi la cea de-a cincea ediţie. – ERZILIA ELENA TÎMPĂU – director al Clubului Sportiv Rarău, care în cariera de antrenor a câştigat 100 de medalii antrenând sportivii din Câmpulung Moldovenesc. – RADU CIUMAȘU – profesor al Colegiului Militar „Ştefan Cel Mare” Câmpulung Moldovenesc ,care a obținut rezultate impresionante la olimpiadele internaționale de geografie. – CONSTANTIN TIRON – „Campion al umorului românesc”. – MIHAI PITICARI – profesor de matematică al Colegiului National Dragos Voda- pentru întreaga sa activitate didactică şi ştiinţifică, munca de cercetare și inovare, promovarea unui învăţământ de calitate și spiritul competitiv, – IOAN CATARGIU – director şi profesor al Clubului Copiilor din Câmpulung Moldovenesc unde iși desfăsoară activitatea din anul 1975. A obţinut un număr de 16 titluri de campioni naționali la rachetomodele . – ARTEMISIA IGNĂTESCU – președinte al Clubului Femina, care deși aflată la o vârstă înaintată, continuă să fie prezentă în toate activităţile oraşului. Are 5 cărţi publicate, având în lucru pentru anul acesta volumul „Şi printre noi sunt îngeri”.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava 7 personalități au primit titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Câmpulung Moldovenesc
7 personalități au primit titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Câmpulung Moldovenesc
aug. 28, 2020
Articolul anteriorVIDEO "Faţă în faţă" cu Dan Cuşnir, candidatul PSD la Primăria Municipiului Suceava
Articolul următorMinistrul Sănătății: În 7 septembrie se va cunoaşte gradul de transmitere a coronavirusului în fiecare localitate, în funcție de care autoritățile vor stabili cum începe școala