Sub coordonarea primarului Cătălin Flutur, municipalitatea botoșăneană a înaintat Companiei Naționale de Investiții (CNI) documentația completă în vederea promovării unor investiții care implică reabilitarea și modernizarea unui număr de zece străzi din Botoșani. Pe lista investițiilor care vor fi realizate cu fondurile guvernamentale gestionate de CNI se numără străzile Alexandru cel Bun, Crinilor, Humăriei, IL Caragiale, Iuliu Maniu, Mărăști, Muncel, Popăuți, Poșta Veche și Aleea Gheorghe Hasnaș din municipiu. „Spre deosebire de perioada guvernării PSD, când, cu o singură excepție, toate proiectele de reabilitare a străzilor orașului înaintate la CNI de municipalitatea botoșăneană au fost respinse, de această dată primarul Flutur este convins că investițiile propuse către Compania Națională de Investiții vor fi tratate profesionist, adică vor fi aprobate, finanțate și realizate.” a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anterior"Faţă în faţă" cu Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni
Articolul următorTribunalul Bucureşti respinge cererea lui Teodorovici de amânare a congresului PSD