Până astăzi, 28 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.313 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.814 au fost declarate vindecate și externate. 3.998 de cazuri de coronavirus sunt confirmate în judeţul Suceava, cu 8 mai multe faţă de ziua precedentă. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Până astăzi, 1.612 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 27.06.2020 (10:00) – 28.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (14 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, București, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 291 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 217 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 942 de persoane. Alte 66.953 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 694.909 teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 335 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 624 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 148.150 de lei. Totodată, în data de 27 iunie a.c., 32 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global: Până la data de 27 iunie 2020, au fost raportate 1.542.621 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava 3.998 de cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava, cu 8 mai multe faţă de ziua precedentă
3.998 de cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava, cu 8 mai multe faţă de ziua precedentă
iun. 28, 2020
Articolul anteriorAUDIO/ Ministerul Mediului: proiect pentru un nou sistem de gestionare a deșeurilor recilclabile
Articolul următor6 universitari suceveni, în comisiile Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare