full screen background image

100 de localități din județul Suceava sunt incluse în programul de cadastrare gratuită finanțat cu bani europeni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut astăzi o întâlnire cu Președintele Director General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Laurențiu Alexandru Blaga. Au fost aduse în discuție prioritățile și situația lucrărilor cadastrale în județul Suceava. „Veștile care vin de la ANCPI sunt dintre cele mai bune pentru județul nostru.”, a transmis Flutur. Chiar astăzi, 19 iunie, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice SEAP, anunțul de participare pentru licitația deschisă organizată de ANCPI pentru atribuirea contractului având ca obiect Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a încă 10 localități din județul Suceava: Dornești, Drăgușeni, Ilișești, Păltinoasa, Pătrăuți, Satu Mare, Stroiești, Stulpicani, Sucevița și Verești. Astfel, din cele 114 unități teritorial-administrative (UAT-uri) ale județului Suceava, 100 sunt incluse în acest program. Urmează ca, în mai puțin de două luni de zile, să înceapă procedura pentru încă alte nouă localități: Vama, Udești, Șcheia, Pojorâta, Poiana Stampei, Grănicești, Frătăuții Noi, Fântânele și Dumbrăveni. De menționat că pentru Iacobeni și Sadova se pot semna contractele, iar Cornu Luncii este în evaluare. „Cadastrarea se face pe întreaga localitate și este gratuită pentru populație. Foarte important, tot din fonduri europene se plătesc și succesiunile. Se vor executa lucrări sistematice de cadastru, recunoașterea terenului, identificarea limitelor imobilelor situate în intravilan și extravilan, identificarea deținătorilor, întocmirea documentelor tehnice. De asemenea, pentru a reduce numărul de contestații va fi asigurată o bună informare a populației și vor fi implicate autoritățile locale pentru a sprijini acțiunea de cadastrare. Se va simplifica procedura în vederea clarificării problemelor actelor de proprietate. Sunt gândite mai multe facilitați pentru populație. Pentru a evita cozile și a se putea studia documentele chiar de la domiciliu, este prevăzută posibilitatea accesului online la documentele întocmite. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional POR 2014-2020 – Proiectul major privind ,,Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments