„O veste bună din sectorul telecom: la finalul anului 2019, trei sferturi dintre cele 5,3 milioane de conexiuni de internet fix din Romania permiteau viteze foarte mari, de peste 100 Mbps. Acest lucru s-a văzut, de altfel, şi pe parcursul stării de urgenţă care tocmai s-a incheiat, când reţelele de internet fix din România, bazate în principal pe fibră optică, au susţinut cu succes cererea excepţională de trafic. Nicicând în istorie, reţelele de comunicaţii electronice nu au avut un rol atât de important pentru sprijinirea funcţionării societăţii noastre, a nevoilor noastre sociale, educaţionale, economice sau de altă natură, ca în aceste ultime două luni – să folosim Ziua Comunicaţiilor pentru a le mulţumi şi a-i felicita pe cei care au făcut posibil acest lucru, de-a lungul timpului”. a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Regelementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin GRINDEANU, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 17 mai. Infografic AICI. Datele statistice integrale privind piata telecom in anul 2019 vor fi publicate de ANCOM pe parcursul saptamanii viitoare. Iata cateva dintre cele mai relevante informatii cuprinse in raport: Internet fix 5,3 milioane de conexiuni la internet fix la sfarsitul anului 2019 (+4% evolutie anuala), dintre care 3,9 milioane, adica 74%, reprezentau conexiuni de foarte mare viteza. Traficul mediu de internet fix/locuitor a fost de 29 GB/luna, cu 14% mai mult fata de anul precedent. Rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodarii a fost de 64% la nivel national in anul 2019, in mediul urban fiind de 75%, iar in mediul rural de 49%. In functie de numarul de conexiuni la internet fix inregistrat la sfarsitul anului 2019, RCS&RDS avea o cota de piata de 53%, Grupul Telekom 21%, ceilalti furnizori insumand 26%. Internet mobil 12 milioane de conexiuni 4G (+16% crestere anuala), reprezentand 61% din totalul de 19,9 milioane de conexiuni active la internet mobil din tara noastra. Traficul mediu de internet mobil/locuitor a fost de 3,7 GB/luna, cu 41% mai mult fata de anul precedent. In functie de numarul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2019, Orange avea o cota de piata de 39%, Vodafone 25%, ceilalti furnizori insumand 36%. Telefonie mobila si fixa 22,7 milioane de cartele SIM active de telefonie mobila, dintre care 58% pe baza de abonament si 42% pe baza de cartele preplatite. Traficul mediu de telefonie mobila efectuat de un locuitor a fost de 4 ore si 44 minute/luna, respectiv de 44 SMS-uri/luna; nivelurile sunt in usoara scadere, pe fondul cresterii utilizarii aplicatiilor de mesagerie instant si retelelor sociale. In functie de numarul de cartele SIM active la sfarsitul anului 2019, Orange avea o cota de piata de 39%, Vodafone 30%, ceilalti furnizori insumand 31%. Telefonia fixa continua sa scada: 8 minute/luna reprezinta traficul mediu efectuat de un locuitor de pe telefonul fix, in scadere anuala cu 17%. In functie de numarul de abonati la telefonie fixa de la sfarsitul anului 2019, Grupul Telekom avea o cota de piata de 40%, RCS&RDS 35%, ceilalti furnizori insumand 25%. Televiziune 7,6 milioane de abonamente la servicii TV, dintre care 5,4 milioane erau abonamente prin cablu. In functie de numarul de abonati de la sfarsitul anului 2019, RCS&RDS avea o cota de piata de 53%, Grupul Telekom 17%, ceilalti furnizori insumand 30%. Venituri din sectorul telecom Veniturile din sectorul telecom au crescut cu 3% in anul 2019, ajungand la 16,5 miliarde de lei, adica 3,5 miliarde de euro. Segmentul de telefonie mobila a generat 39% din totalul veniturilor din piata, segmentul de internet fix si mobil a generat 30%, segmentul de retransmisie a programelor TV 14%, celelalte servicii insumand 17%. In medie, venitul lunar din sectorul telecom a fost de 71 lei per locuitor. In functie de veniturile obtinute in 2019, Orange avea o cota de piata de 26%, Grupul Vodafone 24%, Grupul Telekom 24%, ceilalti furnizori insumand 26%. Raportul de date statistice Raportul de date statistice privind piata de comunicatii electronice din Romania pentru anul 2019 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligatia de a transmite catre ANCOM valorile indicatorilor corespunzatori categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013 si va fi disponibil pe parcursul saptamanii viitoare, aici. Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) este institutia care protejeaza interesele utilizatorilor de comunicatii din Romania, prin promovarea concurentei pe piata de comunicatii, administrarea resurselor limitate, incurajarea investitiilor eficiente in infrastructura si a inovatiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie si internet, intrati pe www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza calitatea serviciului de internet, accesati www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localitatilor, drumurilor nationale si judetene din Romania, accesati www.aisemnal.ro.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași ANCOM: Trei sferturi dintre conexiunile de internet fix din Romania permit viteze de peste 100 Mbps
ANCOM: Trei sferturi dintre conexiunile de internet fix din Romania permit viteze de peste 100 Mbps
mai 18, 2020
Articolul anteriorCadrele medicale care au lucrat în zone de risc primesc în cel mult două zile bonificația de 500 de euro
Articolul următorCovid-19 Botoșani: 42 de sancțiuni în 24 de ore