Astăzi, mi-am propus să vorbim despre cum îi putem învăța pe cei mici să mintă mai puțin. Pentru că, deși nu ne dorim să mintă, de multe ori copiii o fac. Din diferite motive. Iar ceea ce ne-am putea propune noi, adulții – realiști fiind – este să-i ajutăm să fie sinceri… în cea mai mare parte a timpului.
În primul rând vă voi reaminti că ei, copiii, sunt în mare parte oglinzile noastre. Iar dacă cel mic te va auzi mințind în discuțiile cu ceilalți adulți, dacă va simți că nu recunoști o greșeală făcută chiar în relația cu el, va învăța același lucru. Faptul că suntem părinți nu ne scutește de sinceritate în relațiile cu ceilalți și nici de obligația de a ne recunoaște greșelile, chiar și în fața copiilor. Scuzele sunt binevenite, indiferent de vârsta celui căruia ne adresăm.
Iar dacă sunteți sinceri unii față de ceilalți având o relație bazată pe încredere în familie, același trebuie să fie modelul și în exterior. Dacă a uitat să-și scrie tema sau a întârziat la școală din vina lui, nu deveni complicele copilului, ajutându-l să găsescă scuze plauzibile și salvatoare. Astfel îl încurajezi să o facă și pe viitor. Fie că e în parteneriat sau pe cont propriu.
Probabil că sunteți printre părinții care nu tolerați minciunile celor mici, fiind un model de sinceritate și nicidecum complici. Și poate vi s-a întâmplat ca în public, în urma unei fapte neplăcute, să căutați vinovatul, îndreptându-vă atenția spre propriul copil. Tonul ridicat și privirile celorlalți spectatori nu îi vor stimula sinceritatea vinovatului. Va fi tentat să mintă de rușinea celorlalți. Așa că trageți mai bine aer în piept, abțineți-vă și continuați discuția între patru ochi. Acolo unde sinceritatea e mai la îndemână.
Un ultim sfat! Dacă l-ai prins cu minciuna ar fi bine să nu agăți eticheta de copil. S-ar putea să se conformeze titulaturii de “mincinos” și să continue să fie. Mai bine spune-i că el nu este așa și reamintește-i că de obicei este sincer. Căci cel mic chiar poate fi sincer, dacă nu-i este prea teamă de eventualele repercursiuni pe care le-ar aduce recunoașterea unei greșeli. Și-acum să fim și noi sinceri! Chiar și adulții, cât de dispuși sunt să spună adevărul când știu că el poate aduce o palmă zdravănă sau o altă pedeapsă pe măsură?! Și dacă stăm bine să ne gândim, atunci când sunt mici și greșelile lor sunt tot mici, chiar dacă par mari în ochii lor. Deci e bine să aibă curajul de a le spune cu sinceritate. Căci vor crește și greșelile ar putea crește și ele și teama de a spune adevărul va crește și ea.
Cam așa e cu minciuna. Mai mare sau mai mică, la mai mari sau la mai mici. Cu răbdare și îngăduință însă se poate ameliora și acest capitol. Bineînțeles adăugând și educație în doze.
