Gheorghe Funar a fost exclus din PRM de către Corneliu Vadim Tudor. Anunțul vine cu doar o zi înaintea congresului unde va fi ales noul preşedinte, iar cele mai mari șanse le avea chiar Funar, transmite România TV.
“Împins de la spate de o nevastă abuzivă şi carieristă, care vrea să-l vadă, iar, şef de partid (după ce a băgat în groapă PUNR-ul), Gh. Funar muşcă mâna care l-a făcut senator, timp de 4 ani”, a spus Vadim Tudor despre Funar.Potrivit Evz.ro, după ce sâmbăta trecută Corneliu Vadim Tudor a convocat la București un Congres Extraordinar care să-l reconfirme ca președinte, sâmbăta viitoare este rândul puciștilor care l-au demis din fruntea partidului să organizeze propriul Congres.
Pe 15 iunie, la un Consiliu Național ce a avut loc la Palatul Parlamentului, s-a votat suspendarea lui Corneliu Vadim Tudor din funcția de președinte al PRM. Nemulţumiţii, care spun că reprezintă 24 de organizații județene, i-au reproşat fondatorului PRM că a îngropat partidul. Evident, tribunul nu a recunoscut decizia și a acuzat PSD și pe Viorel Hrebenciuc că s-ar afla în spatele puciului.
Leave a Reply