Patru medalii pentru studenții ieșeni la SEEMOUS 2025

La ediția cu numărul 19 a Olimpiadei Internaționale de Matematică, echipa TUIASI a reușit să obțină două medalii de argint prin studenții Mihai Bandur şi Daniel Hanganu, respectiv, două medalii de bronz prin Cosette-Ioana Lupu și Matei Mardare.
Toți sunt studenți la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Concursul s-a desfășurat în perioada 4-9 martie, în Albania.

Concursul a fost organizat sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe și al Societății de Științe Matematice din Albania. La olimpiadă a participat un număr de 111 de studenți de la 27 de universități din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, România și Turkmenistan.

De precizat este că studenții s-au pregătit în cadrul Centrului de Pregătire de Performanță în matematică sub îndrumarea profesorilor Marian Panţiruc, Radu Strugariu şi Marcel Roman.

„Ca de obicei, subiectele au avut un grad de dificultate foarte ridicat dar au fost și frumoase. De asemenea, în excursia organizată, studenții au avut ocazia să ia contact cu istoria și cultura albaneză, vizitând muzee şi admirând frumusețea lacului Ohrid. Am realizat că sunt câteva conexiuni interesante între culturile noastre. De exemplu, melodia imnului național al Albaniei este compusă de Ciprian Porumbescu. Sau faptul că Vasile Lupu, ctitorul mănăstirii «Trei Ierarhi» era de origine albaneză.”, a declarat Marcel Roman, Directorul Departamentului de Matematică din cadrul TUIASI, conform bzi.ro.

Citește și: Ziua Mondială a Poeziei la MNLR Iași

Citește și: Digital Innovation Zone Conference (DIZ), ediția a treia

Vizitează și: FACEBOOK Viva FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Biletele tipărite pentru transportul public din Iași vor fi eliminate în acest an

S-a deschis Târgul Liceelor! Oferta educațională prezentată viitorilor liceeni în cele două municipii ale județului

Zilele municipiului Botoșani în atenția jandarmilor

Festivalul Luminii, o nouă ediție organizată de cercetașii din Iași

Știri sugerate