VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Târgul Liceelor are loc în perioada 7-8 Mai 2026

În perioada 7 – 8 mai 2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani organizează, pentru elevii claselor a VIII-a, părinți și cadre didactice, Târgul liceelor – o activitate de tradiție în educația botoșăneană. 

Deschiderea oficială va avea loc simultan, în două locații: Sala de sport a Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani și Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi, joi, 7 mai 2026, începând cu ora 12,00.

Toate unitățile de învățământ liceal din județul Botoșani își vor prezenta planurile de școlarizare pentru anul 2026-2027, scopul principal fiind informarea elevilor care se pregătesc pentru examenul de Evaluare Națională și repartizarea la liceu.

Vizitatorii vor beneficia de informații detaliate despre profilurile, specializările și calificările profesionale din oferta fiecărei unități de învățământ liceal, precum și despre programul școlar, activitățile extracurriculare și performanțele fiecărei unități.

Specialiștii din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Botoșani vor fi prezenți la târg și vor consilia elevii și părinții cu privire la alegerea traseului educațional cel mai potrivit.

„Târgul liceelor reprezintă pentru elevi un reper esențial în orientarea și definirea propriului traseu educațional. Alegerea unui liceu nu se reduce la identificarea unei instituții, ci presupune asumarea unui drum, a unui set de valori, a unor aspirații și a unei direcții de dezvoltare personală și profesională.

Transmit mulțumiri tuturor partenerilor instituționali, unităților de învățământ gazdă, directorilor, profesorilor, consilierilor școlari și elevilor care, prin implicarea lor directă, fac posibilă desfășurarea acestui eveniment dedicat educației și viitorului tinerilor.” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general. 

Distribuie

Din aceeși categorie

Ștrandul Municipal Pașcani s-a redeschis astăzi, 26 iunie. Tarifele de acces rămân neschimbate

Măsuri instituite de aitorități pe durata Codului Roșu de caniculă. Restricții de circulație pe drumurile naționale

„Salvator din Pasiune”: ISU Iași pregătește o nouă generație de voluntari pentru intervenții în situații de urgență

Victor Romașcan din Suceava a cucerit primul loc la Marșul Factorilor Poștali România–Republica Moldova

Știri sugerate