Pe 20 aprilie, se marchează Ziua Internațională a Presei Libere la inițiativa organizației „Reporteri fără frontiere”.
Cel mai recent clasament de care am dat, legat de libertatea presei, este cel din 2015, care poziționa România pe locul 52 din 180 de state analizate. Aș spune că nu stăteam chiar atât de rău, chiar dacă un an mai devreme ne situam cu zece locuri mai bine și tot eram în urma Papuei Guinee.
Poate că nu mă îngrijorează suficient de mult libertatea presei în România, pe cât mă îngrijorează uneori puterea pe care o are. Pentru că are o infinită capacitate de a influența, de a schimba destine, de a repara sau a degrada ireversibil. O singură știre postată pe internet poate face ocolul întregii lumi în câteva minute. Adevărată sau falsă, odată citită și “share-uită” prin viu grai sau printr-o postare, are toate șansele să fie crezută de mulți, prea mulți dintre cei care o citesc, tocmai pentru că nu au timp pentru consultarea unor altor surse de informare.
Și uneori am impresia că există prea mulți oameni în presa românească care habar nu au ce să facă cu această liberate, mai multă sau mai puțină. Nu mă refer aici la cele ce se publică și apar în jurnalele de știri legat de politică…. Aici lucrurile sunt mult prea întortochete și miros uneori atât de urât, încât nici nu are sens să stai prea mult în preajma lor.
Mă refer la presa care informează despre lucruri ce țin de educație, de comunitatea în care trăim, de lucruri care ar putea fi îmbunătățite, de lucruri care ar putea fi schimbate. Chiar și cu mai puțină libertate a presei decât în Danemarca, ai putea publica mai multe lucruri prin care să influențezi spre creștere societatea în care trăiești. Știri în care să poți privi cu admirație oameni de la care mai mici sau mai mari au ceva de învățat.
Pentru că deja nimeni nu mai crede faptul că mizeriile pe care ni le servește presa în stilul “știrilor de la ora 5”, sunt cauzate de preferințele publicului. Pentru că, spun din nou, cu riscul de a mă repeta, pe mine, una, nu m-a întrebat nimeni, de 20 de ani încoace, ce aș vrea să văd la știri, ce aș vrea să citesc în ziare. Așa cum nimeni nu a întrebat nici tinerii de astăzi pe care presa îi expune la modele de joasă calitate, la experiențe nefaste ale altora, care le pot stârni și lor idei nefericite.
Îmi dau însă seama că libertatea presei, ca și forța ei în societate, vine din gradul de educație existent într-o țară. Mi-aș dori în România o presă și mai liberă, dar și mai responsabilă și conștientă de libertatea ei și de capacitatea de a schimba destinul oamenilor, destinul unei țări chiar. Și mi-aș dori mai multă educație…
