full screen background image

Copil de 6 ani din Măriţei, găsit după o noapte întreagă de căutări

maritei     Ieri seară, la ora 20.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.30, minorul V. M., de 6 ani din comuna Dărmănești, s-a rătăcit în pădurea care desparte satele Măriței și Dănila.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, minorul se întorcea împreună cu tatăl său de la o stână din localitate și, pentru a ajunge la domiciliu, au traversat o pădure, moment în care tatăl a constatat faptul că fiul său dispăruse.

În vederea identificării minorului s-au constituit echipe de căutare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, cadre silvice și localnici.

Totodată, a fost folosit câinele de urmă și aparatura cu termoviziune din dotarea poliției.

În dimineața de azi, în jurul orei 07.00, persoana dispărută a fost identificată în apropierea lizierei fâșiei de pădure dintre localitățile Măriței și Călinești,  la aproximativ 2 km de locul dispariţiei.

Minorul a fost audiat în prezența reprezentantului legal, stabilindu-se faptul că pe perioada în care a fost dispărut nu a fost victima vreunei infracțiuni.

La fața locului a fost solicitată prezența unui echipaj de ambulanță, în vederea efectuării unui consult medical, stabilindu-se că acesta este clinic sănătos.

Minorul a fost încredințat centrului de plasament din municipiul Suceava, unde este instituționalizat, acesta aflându-se la locuința părinților, în vacanță.

comments

comments




Leave a Reply

avatar