Sindicaliștii societății Transport Public Local Suceava sunt tot mai nemulțumiți de veniturile reduse, așa încât nu exclud varianta unor acțiuni de protest.
Nemulţumirile sunt cauzate, în special, de diferențele mari dintre veniturile lor, ca salariați ai Primăriei şi cele ale celorlalți bugetari.
Sindicatul Autobuzul a întocmit o petiţie, făcând comparație între salariul maxim de 1.700 de lei al unui șofer de autobuz și lefurile duble ale altor bugetari ai municipalității.
Alte neajunsuri semnalate sunt cele referitoare la parcul auto învechit al TPL, dar conducerea Primăriei a precizat că această problemă va fi rezolvată o dată cu aducerea autobuzelor electrice.
Sindicaliştii reclamă şi faptul că sporurile salariale care se acordă colegilor din ţară sunt refuzate de conducerea societăţii sucevene.