Uite că, săptămâna trecută, nu a mai fost Banatul “fruncea”. A fost Moldova. Dacă nu în alte privințe, măcar în cea a inițiativei cu metrul de austostradă. E drept că a fost a unui singur om, care, pe lângă altele, are nu doar dorință, ci și putință de a atrage atenția mai mult decât alții. E vorba de suceveanul Ștefan Mandachi. Nume cunoscut în Suceava, mai ales în mediul oamenilor de afaceri, prin succesul cunoscut în domeniu de întreaga familie. Dacă mai este nevoie, vă spun că Ștefan Mandachi e cel care a finanțat construirea primului metru de autostradă în Moldova. Ce-i drept, nu a alergat după autorizație de construcție, după exproprieri. A fost un demers fără munți de hârtii, ședințe de partid și studii refăcute de fezabilitate… PUR și SIMPLU, cum ar spune unii.
E drept că alții dau cu presupusul deja că nu e chiar atât de PUR. Că, de fapt, lucrurile sunt mai tulburi, miza fiind publicitatea lanțului lui de restaurante sau o candidatură viitoare pe scena politică. Așa, și? La toată urma, la câți politicieni avem care dormitează în funcții la altitudine, care ar fi problema să mai apară unul, la nivelul solului? Și dacă mai lasă în urmă și o dâră mai mare, măcar cât o șosea cu două benzi, dacă nu cât o autostradă… bravo lui! Cel puțin e unul care își face campanie electorală nu cu găleata sau sacoșa, ci cu metrul de autostradă. Care nu iese în drum cu mătura sau cu lopată, ci cu buldozerul. E altceva, orice s-ar spune. O rupere de ritm. Carevasăzică, nu mă prea interesează invidiile unora legate de o eventuală candidatură sau mai mulți clienți înfometați. Ba chiar o încurajez, atâta vreme cât schimbă ceva. Chiar dacă riscă să fie doar o rupere de ritm.
SIMPLU ar putea părea gestul lui… Căci dacă te apuci să compari cei 4.500 de euro, cât se spune că a costat metrul de autostradă făcut de Mandachi, cu cei 17 647 de euro, cât costă același metru din banii publici, îți pare floare la ureche. Ar mai trebui însă adăugate vreo câteva mii de euro pentru filmul pe care l-a realizat și pentru echipa care i-a stat alături. Mulți sau puțini, știu sigur că unii, în loc să pună la bătaie această sumă pentru a atrage atenția în privința a ceva, preferă să-i bage adânc, adânc în buzunarul personal, cât să nu poată fi văzuți nici de la un metru distanță… de autostradă.
Una peste alta, mie îmi plac oamenii care ies în față. Nu mă interează dacă o fac din plictiseală, pentru notorietate sau o fac chiar din convingere, atâta vreme cât au ceva de spus, nu doar în beneficiul lor. Dar cel mai mult mă interesează ce stârnește această apariție. Ce efect are? Dacă reușește să-i mobilizeze și pe alții. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba. Să stârnești implicare în cât mai mulți și să obții și rezultate.
Așa că mi-ar plăcea pe 15 martie, la ora 15, pentru 15 minute, să iasă și alții în față, precum suceveanul Mandachi. Măcar și pentru că ne plângem de atâta vreme că nu avem autostrăzi. Asta mi-ar plăcea mie…. Dar mă bate gândul că multora le place mai abitir să stea la taclale, în preajma ceaunului cu mămăligă în care tot învârt alții de multă vreme, ceaun care fierbe la foc suficient de scăzut încât conținutul să nu explodeze prea devreme.
