VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

20 de persoane evacuate din cauza unui incendiu

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-un bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani. Mai multe bunuri dintr-o garsonieră situată la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Vecinii au fost cei care au simțit miros de fum și au sunat după ajutor la pompieri.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, autoplatforma de salvare și lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

Când au ajuns echipajele de salvatori, ardeau bunurile dintr-o camere, cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. 20 de locatari au ieșit singuri din bloc, până la sosirea forțelor de intervenție. O femeie, în vârstă de 32 de ani, care locuia într-una dintre garsoniere, a fost ajutată de pompieri să iasă interior. Aceasta a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile.

Distribuie

Din aceeși categorie

Festivalul Familiei a ajuns la ediția a V-a

Programul Festivalului APOLODOR, aproape gata!

Palatul Braunstein, gazda unui eveniment cultural de amploare

În ce stadiu sunt lucrările din zona Cuza Vodă

Știri sugerate