full screen background image

Tornadă în Cuba: Cel puţin 3 morţi şi 172 de răniţi

Trei persoane au murit şi alte 172 au fost rănite în urma unei puternice tornade care a afectat capitala Cubei, Havana, în noaptea de duminică spre luni, potrivit preşedintelui cubanez Miguel Diaz-Canel, citat de AFP.

“Suntem în drum pentru a inspecta locurile afectate de acest fenomen de mare intensitate la Regla”, un cartier din sud-estul Havanei, a postat preşedintele pe Twitter.

“Există pagube considerabile şi, deocamdată, deplângem pierderea celor trei vieţi omeneşti şi estimăm numărul răniţilor la 172”, a adăugat preşedintele cubanez, precizând că echipele de salvare operează deja în zonele afectate.

Potrivit site-lui oficial Cubadebate, “Havana a fost afectată de o puternică tornadă ce poate fi comparată cu forţa unui uragan de categoria 4 sau 5, deşi impactul său a fost mai localizat”.

Jurnalişti AFP au constatat la faţa locului că străzile din cartierul Luyano sunt pline de fragmente desprinse din clădiri. Bucăţi din balcoane au căzut, iar mai multe clădiri şi unele străzi au fost blocate de copacii prăbuşiţi.

Tornada s-a format în timpul puternicei furtuni abătute duminică asupra părţii de vest a Cubei, însoţită de rafale de vânt de până la 100 km/h, care s-a prelungit până luni dimineaţă.AGERPRE

comments

comments