Consiliul Concurenţei efectuează inspecţii inopinate la Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) şi la 14 membri ai acesteia, într-o investigaţie care vizează posibile înţelegeri pe piaţa colectării, procesării şi comercializării laptelui şi produselor lactate.
Printre mebrii APRIL care sunt inspectaţi se află şi Dorna Lactate, a cărei activitate a început în anul 1998, când fabrica de lapte UHT a fost construită în comuna Dorna Candreni.
Directorul general al APRIL, Dorin Cojocaru: “Investigaţia a debutat ieri, este în desfăşurare. Colaborăm, suntem transparenţi”.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei pe o anumită piaţă.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, firmele riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
Companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine însă imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Din septembrie 2009, autoritatea română de concurenţă a adoptat noile instrucţiuni privind politica de clemenţă, instrucţiuni care se aplică atât înţelegerilor orizontale, cât şi restricţionărilor verticale foarte grave.
Leave a Reply