full screen background image

Robu, la DNA: Sunt trimis în judecată pentru vânzarea a două magherniţe care au fost supraevaluate

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care s-a prezentat luni la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie, s-a declarat “uluit”, afirmând că a fost trimis în judecată pentru vânzarea “a două magherniţe” cu semnătura aparatului de specialitate şi a sa “de reprezentare”.

“Sunt uluit de ceea mi se întâmplă. (…). Eu sunt un om ultracinstit, ultracorect în tot ceea ce fac. Singura mea avere până la vârsta asta, cu toate funcţiile deţinute, este onoarea, şi nu pot să nu fiu revoltat când cineva atentează la onoarea mea şi îmi împroaşcă această singură avuţie cu noroi. De ce să fiu eu trimis în judecată? De ce apare numele meu într-un material în care pe patru pagini şi jumătate din şase şi ceva – m-am uitat exact – este vorba despre lucruri total străine mie. În cazul meu, s-au vândut doar două gioarse, două magherniţe. Da, s-a vândut de către aparatul primăriei, cu o semnătură dată de mine fără sa mi se spună că aceşti chiriaşi au venit mai târziu sau mai ştiu ce alte aspecte, deci sub garanţia că totul e legal dată de aparatul de specialitate, care pentru asta e plătit. Sunt cinci semnături înaintea semnăturii mele. Păi ce temei aş fi avut eu să nu semnez pe cele două contracte?”, a declarat Robu la ieşirea de la DNA.

Întrebat dacă i se reproşează de către procurori că “a semnat ca primarul”, Nicolae Robu a confirmat: “Da, asta mi se reproşează”.

El a explicat că este vorba despre un apartament de 25 de metri pătraţi şi de unul de două camere – 50 de mp – “două magherniţe în fund de curte”, care au fost vândute unor chiriaşi de către un aparat de specialitate.

“Semnătura mea a fost de reprezentare fără să fi spus cuiva: ‘Vinde-le fără să fi spus cuiva cel mai mic lucru despre vânzarea respectivă’. Sunt cazuri sociale, oamenii le-au luat fără geamuri, fără uşi, fără curent. Ce pot să vă spun, că asta m-a intrigat cel mai mult şi îmi arată că nu e dreptate în ţara asta – nu reproşez domnului procuror ce s-a întâmplat, dar reproşez şi nu las lucrurile aşa, îi reproşez evaluatorului. Oameni buni, ne vede o ţară întreagă – ştiţi cât este considerat prejudiciul pentru aceste două magherniţe? Se pune că ar fi trebuit să fie vândute mai scump cu 60.000 de euro acestea două. Păi dacă le scoatem la licitaţie acum oare se pot obţine 10.000 de euro pe asemenea magherniţe puse acum la punct fiind? E nedrept aşa ceva, nu e în regulă şi nu trebuie să fie tolerat. (…)”, a mai spus edilul Timişoarei. AGERPRES

comments

comments