Zilele trecute, am reîntâlnit o prietenă pe care nu o văzusem de ceva vreme. Vreme îngăduitoare cu ea în privința aspectului fizic, ceea ce m-a făcut să pierd numărul anilor ei și ai copiilor pe care îi are. Am aflat că cel pe care îl știam un adolescent de liceu este de fapt student. Nu la noi, ci în Danemarca. Bineînțeles că am fost curioasă să aflu de la ea cum este pe meleaguri străine învățământul universitar. Pentru că am citit prea multe despre alte sisteme de învățamânt scrise de persoane necunoscute, încât să vorbesc cu cineva în care am încredere, mi s-a părut relevant.
Se pare însă că neîncrederea mea în persoane mai puțin cunoscute nu a fost îndreptățită. Că nu sunt deloc povești, cele citite. Da, elevii români chiar au o sumedenie de cunoștințe în comparație cu cei din alte țări. Atât de multe, încât îi depășesc uneori chiar și pe profesorii străini. Profesori care sunt specializați pe o anumită disciplină, iar cunoștințele diverse și numeroase pe care le au elevii noștri îi șochează. Plăcut, mi-am zis.
Dar întrebarea care i-a fost adresată de un profesor la constatarea nivelului ridicat al cunoștințelor – “Și la ce îți folosește?” – m-a făcut să mă îndoiesc de plăcerea constatării. Și nu pentru că nu i-ar fi apreciat și recunoscut calitățile, ci pentru că nu înțelege un astfel de sistem, care pune în mintea elevului prea mult, prea complex, prea devreme. Da, știe mult mai multe decât știu studenții danezi. Atât de multe, încât termină sarcina dată pentru o oră de profesor, în 10 minute. Dar la ce îi folosește să știe atât de multe, atât de complexe, acum?
Nu știu care a fost răspunsul fiului prietenei mele, la întrebarea profesorului. Nu știu nici eu ce răspuns aș fi dat la o întrebare ce pare atât de simplă: “La ce îți folosește?”. Răspunsul pe care îl dădeam de cele mai multe ori la întrebarea aceasta. adresată de vreun elev nemulțumit că învață prea mult din ceea ce crede că nu-l preocupă (de genul… că e bine să știi matematică chiar dacă îți dorești să urmezi filosofie pentru că-ți ordonează gândirea sau că e bine să știi de toate până te hotărăști ce profesie vei avea în viață), nu se mai potrivea în această situație. Chiar așa?… La ce îți folosește?
La noi se face mult și adesea chiar și bine. Se lucrează temeinic la matematică, se lucrează din manual și cel puțin două culegeri la clasă, se dau teme care să ocupe jumătate sau chiar mai mult, din timpul rămas după orele de curs, se tocește la perfecție teoria și apoi se uită de multe ori la fel de repede pentru a face loc altor informații ce trebuie memorate. Și elevii noștri sunt cei mai buni când ajung în universitățile de afară.
Dar la ce le folosește, în final, faptul că programa e atât de grăbită și stufoasă, că profesorii dau atât de multe teme? Eu mai caut răspunsul. Poate îl găsiți dumneavoastră.
