full screen background image

Expoziție de gravură, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava

Muzeul Bucovinei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, la inițiativa Loredanei Mihaela Ceică, inspector școlar Arte, organizează o serie de expoziții itinerante în școlile și colegiile municipiului Suceava, urmărind promovarea artelor, cunoașterea personalităților artistice locale și a valorilor de patrimoniu aflate în colecțiile muzeului.

Organizatorii vă invită să participați la vernisajul Expoziției de gravură, prima din această serie, care va avea loc marți, 6 noiembrie 2018, ora 13, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Suceava, hol parter, unde veţi fi întâmpinați de director prof. Renato Tronciu și prof. Mera Simona.

Această expoziție reunește lucrări realizate de copiii participanți la Atelierul de gravură ”Alternative picturale” organizat de Muzeul Bucovinei în luna august a acestui an.

Acest atelier face parte dintr-un proiect mai mare sub numele ”Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”, organizat pentru prima oară în 2012 cu finanțare AFCN, dovedindu-se un proiect foarte bine primit de copii și părinți deopotrivă.

Din 2013 proiectul este finanțat de Consiliul Județean Suceava și în acest an se află la cea de a VII-a ediție.

Linogravurile expuse pe simezele Colegiului Național ”Mihai Eminescu” au fost realizate de elevi de la școlile și colegiile din municipiul Suceava și împrejurimi, sub îndrumarea Cameliei Rusu-Sadovei, profesor al Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu”, membră U.A.P.R. Filiala Suceava și colaboratoare a Muzeului Bucovinei.

Prin acest atelier se urmărește familiarizarea copiilor cu tehnici artistice noi, diferite de abordările clasice recomandate de programa școlară pentru disciplina Educație plastică, aria curriculară Arte.

Muzeul Bucovinei dorește ca prin organizarea de expoziții cu lucrări realizate de copii să sprijine exprimarea sensibilităţii, imaginaţiei şi creativităţii artistice în creaţii plastice proprii și să încurajeze participarea lor la atelierele de artă ca opțiune de petrecere a timpului liber pe perioada vacanței, dar și în timpul anului școlar.

În acest demers, muzeul este susținut de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și instituțiile școlare din subordine prin acest parteneriat încheiat între părți.

comments

comments