full screen background image

Hunedoara: 32 de persoane rănite şi una decedată – bilanţul accidentului de autocar de pe DN 7

Accidentul de autocar care a avut loc luni dimineaţa pe DN 7, între localităţile Tătărăşti şi Gothatea, în judeţul Hunedoara, s-a soldat cu decesul unei femei din judeţul Vâlcea şi cu 32 de răniţi care au fost transportaţi la spitalele din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Ilia, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Cele 32 de persoane rănite sunt în stare stabilă, evaluarea lor fiind efectuată de medicii de la unităţile de primiri urgenţe unde victimele au fost aduse cu ambulanţele.

“Majoritatea pacienţilor prezintă traumatisme craniene, toracice şi de membre. Cu toţii sunt conştienţi. Evaluarea victimelor se face în unităţile de primiri urgenţe”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Celelalte 37 de persoane care au scăpat fără probleme din acest accident au fost transportate şi cazate la un motel de pe raza comunei Ilia, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Bogdan Dănăiaţă.

Conform primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs, cel mai probabil, pe fondul oboselii la volan.

Într-o curbă la stânga, şoferul autocarului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed, iar maşina s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Poliţiştii vor verifica diagrama autocarului pentru a stabili timpii de conducere ai şoferilor, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Autocarul implicat în accident transporta 72 de persoane, dintre care doi erau şoferii maşinii, pasagerii fiind muncitori care se întorceau de la muncă din Spania.

Destinaţia finală a călătorilor era Râmnicu Vâlcea, dar pe drum erau stabilite mai multe puncte de debarcare, a menţionat Niţu.

În ajutorul persoanelor rănite, la locul accidentului au intervenit zece ambulanţe SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială pentru descarcerare şi două autospeciale pentru stingerea incendiilor. De asemenea, pentru evaluarea stării în care aflau persoanele din autocar, la locul intervenţiei a fost amplasat un punct medical avansat.

Din cauza numărului mare de răniţi, autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, care a fost ridicat la finalizarea acţiunilor de salvare a victimelor.

Traficul rutier la locul accidentului a fost reluat. AGERPRES

comments

comments