full screen background image

Au început lucările la şoseaua de centură a Rădăuţiului

Primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, a anunţat că au demarat lucările la tronsoanele 3 și 4 ale șoselei de centură a localităţii.

Tătar a precizat că, având în vedere vremea favorabilă, se lucrează intens în punctele de complexitate tehnică, și anume sensuri giratorii, poduri și terasamente, puncte ce sunt situate între Comunicația Rădăuți – Volovăț și traseul de centură între străzile Ștefan cel Mare și Comunicația Rădăuți – Horodnic de Jos.

Primarul de Rădăuţi este de părere că ritmul actual de execuţie al lucrărilor este unul alert, iar dacă va fi menținut, sunt şanse foarte mari pentru finalizarea la termen a obiectivului.

Şoseaua de centură, realizată de forma băcăuană UMB SPEDITION, va avea 16 kilometri, va fi prevăzută cu două benzi, iar termenul de execuţie este estimat până la finele anului viitor.

“Pentru această investiție, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a alocat suma de 20 de milioane de lei, banii fiind deja în contul Direcției Regionale pentru Drumuri și Poduri Iași”, a reamintit Bianca Cepil, purtător de cuvânt al Primăriei Rădăuți.

comments

comments