Nu știu cum v-ați petrecut voi weekendul trecut, dar eu l-am început în fața televizorului, în compania “vocilor”. Credeți sau nu, emisiunea asta, dincolo de amuzamentul provocat de certurile trucate de multe ori dintre antrenori, poate oferi și lecții de viață. Despre ambiție, talent însoțit de muncă și visuri ce nu sunt abandonate.
De cele mai multe ori administrăm și considerăm utile astfel lecții doar copiilor. Săptămâna trecută, am asistat la o lecție pentru adulți. Oferită de un absolvent de facultate și masterand la… 52 de ani. Proaspăt conducător al unui motor, tată de copil de 8 ani și debutant pe micul ecran. 52 de ani, o vârstă la care alții se gândesc cu multă nostalgie la anii tinereții și cu mărturisită emoție la pensia care se apropie.
Îmi dau seama că timpul trece repede pentru toți și lăsăm în urmă prea multe dintre visurile noastre neîmplinite. Iar neîmplinirile aspirațiilor noastre de prea multe ori le punem pe seama grijii pe care le-o datorăm copiilor ce cresc, casei care are nevoie anual de îmbunătățiri, mașinii ce era musai de schimbat pentru că îmbătrânise, uneori și pe seama părinților ce au nevoie de sprijinul nostru, măcar acum. Și rămânem neîmpliniți. Exemplu de practică și pentru copiii noștri, care învață la rându-le că e greu să-ți bifezi visuri împlinite într-o lume atât de apăsată.
Cum, Doamne, însă unii le reușesc pe toate? Reușesc și să-și crească copiii, și să-și sprijine părinții, și să fie alături de copilul elev în clasa a II-a, și să-și facă timp să urce pe motocicletă în drum spre mare, și chiar să absolve o facultate… toate la puțin mai mult de jumătate de secol de existență adunat. Bineînțeles că sunt mulți ce vor spune că… de fapt, nu reușesc. Că ceva e putred aici! Sigur neglijează familia pentru job sau jobul pentru hobby sau hobby-ul pentru a termina facultatea sau… sau.
Și totuși eu cred că e posibilă conviețuirea tuturor într-un singur spirit. Unul căruia nu-i place să se oprească din creștere. E drept că proporțiile sunt uneori inegale, dar important e că reușesc să-și experimenteze toate visurile. Spre starea de bine a adultului, părinte de urmat, ce-l poate face pe cel mic să creadă că 50 de ani nu sunt atât de matusalemici, că și la 50 de ani poți continua să înveți, să iubești, să creezi, să contezi.
