În luna august, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava (I.T.M.) Suceava au efectuat 300 de controale, din care 201 în domeniul relaţiilor de muncă şi 99 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 205.000 de lei.
În ceea ce priveşte domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 201 controale, în urma cărora s-au aplicat 59 de amenzi, valoarea acestora fiind de 196.000 de lei.
În luna august, au fost depistate 19 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care 3 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității, 13 persoane fără contract individual de muncă, 1 persoană la muncă în perioada în care are contractul individual de muncă suspendat şi 2 persoane la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 13 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 140.000 de lei.
Printre deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă se numără: neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
Referitor la domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii suceveni au efectuat 99 de controale.
În urma controalelor efectuate, s-au aplicat 93 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei.
Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: nu s-a solicitat autorizarea de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă emisă în baza Legii nr. 319/2006, actualizată. (Nu se autorizează la inspectoratul teritorial de muncă persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punctul de vedere SSM, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare și persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale); nu s-a asigurat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire si protecție; nu s-a putut face dovada efectuării verificării ISCIR; nu s-au refăcut semnalizările de securitate deteriorate (distruse); nu s-au luat măsuri de semnalizare perimetrală a riscurilor de accidentare în parchetul de exploatare forestieră; nu s-au transmis listele cu agenții chimici folosind modelul aprobat de Inspecția Muncii și afișat pe site-ul ITM Suceava; nu s-a înlocuit echipamentul individual de protecție uzat cu unul nou, corespunzător riscurilor de accidentare; nu s-a efectuat controlul medical periodic tuturor lucrătorilor; nu s-au consemnat în fișele de instruire individuală rezultatele instruirii lucrătorilor, iar fișele nu sunt semnate de către toți cei implicați în procesul de instruire; nu s-a asigurat tuturor lucrătorilor o instruire suficientă și adecvată specifică locului de muncă.
În luna august, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 20 de evenimente.
“La data de 1 septembrie 2018, figurează ca fiind înregistrate 126.171 de contracte individuale de muncă active din care 119.296 pe durată nedeterminată şi 6.875 pe durată determinată”, a precizat Romeo BUTNARIU, şeful ITM Suceava.