Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat miercuri, la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis aspecte legate de preşedinţia României la Consiliul UE, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor şi a temelor de interes, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES, au fost trecute în revistă priorităţile incluse în programul de lucru al preşedinţiei române la Consiliul UE şi s-a discutat pe marginea calendarului acţiunilor pe care Executivul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.
“În context, a fost evidenţiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre, precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană. Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România şi le va asuma, în calitate de viitoare preşedinţie a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore şi a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele şi dosarele aflate pe agendă, precum şi nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realităţi şi provocări cărora Uniunea şi statele membre trebuie să le facă faţă”, precizează comunicatul citat. AGERPRES