Laura Codruţa Kovesi a spus că decretul de revocare semnat luni de către preşedintele Klaus Iohannis privind revocarea sa din funcţie “lasă un mare semn de întrebare” dacă va exista o subordonare discreţionară a procurorilor şefi faţă de ministrul Justiţiei. “Nu comentez decizia CCR, dar motivarea sugerează că procurorii ar putea fi în viitor subordonaţi ministrului Justiţiei”, a afirmat Kovesi.
Kovesi a spus că, având în vedere decretul semnat de către preşedintele Iohannis, mandatul său la conducerea DNA încetează începând de astăzi.
Ea a precizat că va realiza un bilanţ al activităţii sale de 5 ani şi 24 de zile la conducerea DNA, raport care va fi publicat cât mai repede posibil pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Kovesi a spus că procedura de revocare a sa din funcţia de procuror-şef al DNA nu a întrunit condiţiile cerute de lege, iar revocarea sa lasă un mare semn de întrebare.
“CSM a dat aviz negativ, am dovedit în faţa Secţiei de procurori că motivele invocate de mininistrul Justiţiei o parte sunt nereale, o parte nemotivate. Decretul semnat de preşedinte lasă un mare semn de întrebare – va exista o subordonare discreţionară a procurorilor şefi faţă de ministrul Justiţiei?”, s-a întrebat Kovesi.
Ea a mai spus că nu comentează decizia Curţii Constituţionale, dar “motivarea acesteia sugerează că procurorii ar putea fi în viitor subordonaţi ministrului Justiţiei”.
Kovesi a mai spus, în declaraţia de presă care a durat câteva minute, că începând de astăzi nu va mai lucra în DNA şi va rămâne procuror.
De asemenea, Kovesi le-a mulţumit colegilor săi din DNA şi tuturor procurorilor din Ministerulş Public pentru curajul şi profesionalismul lor.
Laura Codruţa Kovesi a avut şi un mesaj pentru cetăţeni: “Corupţia poate fi învinsă, nu abandonaţi”.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
Laura Codruţa Kovesi a fost procuror general al României, în perioada 2006-2012 şi se află la conducerea DNA din mai 2013, iar mandatul său urma să se încheie în anul 2019.
Iată declaraţia completă a fostei şefe a DNA: