În perioada 29 iunie – 1 iulie, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe raza județului, pe linia identificării conducătorilor auto care condus vehicule sub influența alcoolului.
Au fost constatate 7 infracţiuni şi aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.087 de lei.
Totodată, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
Pe 29 iunie, în jurul orei 18.20, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Cajvana a oprit pentru control, pe DJ 178D, din localitate, mopedul înregistrat, condus de un localnic, de 17 ani. În urma cercetărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul pe care îl conducea nu este înmatriculat, având montat o plăcuţă cu un număr fals de înregistrare. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii au organizat şi o acţiune pentru combaterea excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare.
Au fost aplicate 288 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 70.615 lei, din care 200 pentru încălcarea regimului legal de viteză, și au fost reținute 39 de permise de conducere.