full screen background image

Muzeul Bucovinei va intra, la toamnă, în reabilitare

muzeu bucovina     Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, astăzi, că Ministerul Dezvoltării a transmis că se pot începe procedurile de licitaţie pentru viitoarele lucrări de reamenajare a Muzeului Bucovinei.

Clădirea Muzeului Bucovinei va suferi mai multe modificări ale structurii de rezistenţă şi de recompartimentare, în următorii 2 ani.

În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări la accesul în clădirea muzeului, inclusiv înlocuirea actualei scări monumentale din holul principal al clădirii.

De asemenea, vor fi montate lifturi, vor fi recompartimentate spaţiile, iar birourile angajaţilor vor fi mutate de la parter în mansarde.

Nechifor a explicat că vor fi realizate şi lucrări de amploare pentru reabilitarea şi modernizarea spaţiilor expoziţionale, vor fi înlocuite uşile şi ferestrele şi va fi consolidat planşeul care despare parterul de primul etaj al clădirii.

Până vor începe efectiv lucrările de renovare a clădirii, specialiştii din cadrul muzeului împreună cu angajaţii Consiliului Judeţean, vor căuta soluţii viabile pentru mutarea expoziţiilor şi chiar a tezaurului propriu al muzeului într-o nouă locaţie. Se va avea în vedere asigurarea condiţiilor de securitate şi de mediu.

Muzeul Bucovinei va fi restaurat prin programul operaţional regional, axa 5,1.
Valoarea contractului este de 60 de milioane de lei.

Contribuţia Consiliului Judeţean este de peste 3 milioane de lei.

Termenul de finalizare a contractului este 15 iulie 2015.

În prezent cel mai important muzeu din Bucovina are aproximativ 32 de mii de vizitatori anual.

După estimările făcute de specialişti, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, numărul vizitatorilor ar putea creşte cu 6 procente în următorii 3 ani.

De asemenea, în cadrul muzeului va fi înfiinţat şi un punct de informare turistică.
Acest proiect va crea 150 de locuri de muncă temporare, pe timpul derulării lucrărilor de reabilitare, şi 15 locuri de muncă permanente, în cadrul Muzeului Bucovinei

comments

comments




Leave a Reply

avatar