full screen background image

47 de mc de lemn, confiscaţi la Mălini

furt lemne     O patrulă de poliţie din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, fiind în serviciul de patrulare pe raza satului Pâraie, comuna Mălini, a oprit pentru control autotractorul cu remorcă, care transporta bușteni esență rășinoase, condus de D. Dumitru, de 46 de ani, localnic.

Bărbatul a prezentat avizul de însoțire din data de 8 iulie, eliberat de către Ocolul Silvic Iacobeni, pentru bușteanul transportat, însă acesta avea ca punct de descărcare o societate din Cornu Luncii, fără a putea justifica prezența pe alt traseu decât cel din documentul de însoțire.

Polițiștii, împreună cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au efectuat controlul provenienței materialului lemnos, prilej cu care au constatat că datele din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto nu corespund cu realitatea.

Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr. 171/2010, cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, și s-a dispus confiscarea a 47,617 de mc lemn lucru, esență rășinoase, în valoare de 10.000 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar