full screen background image

Sucevenii ar putea rămâne fără apă caldă

Primarul municipiului Suceava, ION LUNGU, a făcut un nou apel către abonații “Thermonet” să-și achite datoriile, în caz contrar existând pericolul întreruperii apei calde.

El a declarat că restanțele la plată ale populației sunt de 2,6 milioane de lei.

LUNGU a spus că situația financiară dificilă a distribuitorului termic este determinată de legislația prin care lemnul de foc a fost exclus din categoria biomasă.

La întâlnirea din această săptămână cu şefii asociaţiilor de proprietari, Lungu a spus: “Nu este de glumă şi nici de joacă. Vă rog să faceţi eforturi, să strângem nişte bani, pentru că deja sunt nişte somaţii. Pe data de 28 aprilie, Thermonet trebuie să plătească peste 510.000 de lei la E.on. Nu ne panicăm, dar începând cu data amintită, suntem ameninţaţi că ne întrerupe alimentarea cu energie. Primăria şi-a făcut cu vârf şi îndesat datoria, achitând din bugetul local, către operatorul de transport distribuire şi furnizare a agentului termic suma de 9,86 de milioane de lei. Suntem la zi cu onorarea diferenţei de tarif la gigacalorie.”

“Nu ţin pe nimeni cu forţa la sistemul centralizat, dar cei care rămân trebuie să plătească. Nu avem altă soluţie, o să rămânem fără apă caldă, iar multă lume o să înjure primarul. Faceţi tot ce puteţi să strângem nişte bani, să dăm la Thermonet”, a pus în vedere Ion Lungu, şefilor de asociaţii.

comments

comments