Premierul Viorica Dăncilă le-a solicitat, marţi, miniştrilor să pregătească minivacanţa de 1 mai, astfel încât românii să poată să petreacă în linişte.
“La sfârşitul săptămânii acesteia, românii au o minivacanţă şi aş vrea, domnilor miniştri, ca să pregătim acest lucru, astfel încât românii să îşi poată petrece liniştiţi această minivacanţă”, a declarat Dănciă, la începutul şedinţei de Guvern.
Totodată, premierul a precizat că miniştrii Carmen Dan, Ioan Deneş şi Bogdan Trif i-au prezentat deja măsurile luate în acest sens.
“Am fost informată deja de către doamna ministru Carmen Dan că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost realizat un plan de măsuri în ceea ce priveşte ordinea publică, fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor, dar şi intervenţii în caz de urgenţă. Am înţeles că şi domnul ministru al Apelor şi Pădurilor, domnul Deneş, a fost pe litoral şi a verificat starea plajelor şi, ieri, domnul ministru al Turismului, domnul Bogdan Trif, a avut o întâlnire cu reprezentanţii operatorilor de turism. Este foarte bine, vă rog să continuaţi în acest sens, pentru că (…) este important ca românii să îşi poată petrece zilele de vacanţă în linişte”, a mai afirmat Dăncilă. AGERPRES