Siguranţa cetățenilor este o prioritate pentru poliţiştii suceveni. Din analizele efectuate a rezultat şi faptul că una dintre cele mai mari îngrijorări ale comunităţii este legată de siguranţa în spaţiul public.
Având în vedere aceste considerente, sunt evaluate în permanență vulnerabilitățile care pot afecta siguranța cetățeanului și sunt căutate soluții pentru reducerea riscului victimal și creșterea gradului de siguranță publică.
În cazul identificării unor situații care necesită o intervenție preventivă și reactivă coordonată, sunt dispuse măsuri operative suplimentare, în sistem integrat cu participarea tuturor factorilor și instutuțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
În perioada august – octombrie 2017, la nivelul comunei Șcheia au fost dispuse măsuri sporite de siguranță, fiind suplimenate efectivele care au acționat pentru siguranța stradală dar și în vederea intensificării activității de cercetare penală și soluționare a unor cauye de furt.
Ulterior, s-a continuat patrularea îmn sistem integrat cu sprijinul lucrărorilor de jandarmi și participarea polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale – IPJ Suceava.
Urmare a acestor măsuri care au avut caracret de continuitate se remarcă o scădere cu peste 50% a fenomenului infracțional pe raza comunei Șcheia și în primele luni ale anului 2018 față de perioada similară a anului 2017.
De asemenea, în urma activităților investigative și de cercetare penală au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate frață de 5 persoane care au fost implicate în săvârșirea mai multor furturi și fapte antisociale pe raza comunei.
Pentru analiza situației operative și creșterea gradului de siguranță publică în zona Șcheia, la data de 28 martie, la Palatul Administrativ Suceava a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții IPJ Suceava, Instituției Prefectului – Județul Suceava și Primăriei Comunei Șcheia.
Au fost prezenți prefectul județului, Mirela Elena Adomnicăi, șeful IPJ Suceava,comisar șef de poliție Buga Adrian și adjunctul șefului inspectoratului, cms. șef Bordeian Manuel, șeful Poliției Municipiului Suceava, șeful Postului Comunal de Poliție Șcheia, Șeful Serviciului Ordine Publică, coordonatorul structurii de analiză și prevenire a criminalității din cadrul IPJ Suceava. De asemenea, la întâlnire a participat primarul comunei Șcheia și șeful Poliției Locale Șcheia.
A fost prezentat protocolul de colaborare dintre IPJ Suceava – Poliția Comunală Șcheia și Poliția Locală Șcheia, fiind puse bazele colaborării interinstituționale și executării unor activități în sistem integrat prin patrule mixte. Astfel, se va asigura prezența a două patrule pe raza de competență.
De asemenea, a fost analizată situația sistemelor de monitorizare video, fiind dispuse măsuri de relocare a unor camere video sau de reorientare a acestora către zone de risc infracțional sau pe anumite trasee de deplasare.
A fost prezentată situația operativă și au fost dispuse acțiuni comune cu DGASPC Suceava, în special în vederea prevenirii abandonului și absenteismului școlar și pentru prevenirea delincvenței juvenile.
Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a prezentat un manual de pregătire juridică antiinfracțională și antivictimală realizat pe înțelesul copiilor din ciclul primar, care va fi utilizat în activitățile preventive și de orientare a tinerilor.
Astfel de întâlniri de lucru vor avea loc și în perioada următoare, siguranța publică fiind un deziderat comun ce poate fi realizat doar prin contribuția fiecărui factor social și instituțional cu atribuții în domeniu.