full screen background image

Un şofer s-a răsturnat cu maşina în Boroaia, pe când conducea cu o alcoolemie de peste 1 mg/l

Duminică după-amiază, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă, pe DC 13, din comuna Boroaia, pe fondul neadaptării vitezei, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Bogdăneşti a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Din acest motiv, a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments