full screen background image

Gala “Femei de succes – Performanță la superlativ”, la Teatrul Municipal Suceava

“Femei de succes – Performanță la superlativ”, eveniment ajuns la cea de-a VII-a ediție, este organizat în scopul prezentării şi premierii celor mai active și remarcabile personalităţi feminine din judeţul Suceava din diverse domenii.

Evenimentul îşi propune să aducă în prim plan valori precum responsabilitate socială, caritate, civism, implicare, dăruire.

Organizatorii sunt asociații nonguvernamentale, instituții publice, instituții culturale, instituții media, instituții care promovează imaginea Sucevei prin valorile ei.

Ediția din acest an a evenimentului se derulează sub egida Centenarului Marii Uniri și va avea loc în data de 6 martie, începând cu ora 17, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Fiind un eveniment special, organizat la sărbătorirea unui veac de la Marea Unire, vor fi aduse în spațiul public personalități feminine istorice, dar și contemporane, care au reuşit, prin ceea ce au făcut sau au inspirat semenilor, să dea valoare existenţei lor şi, prin extensie, celor care au trăit în Bucovina, în țară sau oriunde în lume, doamne față de care ne manifestăm recunoștința și solidaritatea, fiind deschiși spre performanță, autenticitate și comunitate.

Toate aceste minunate doamne au ceva în comun – fie s-au născut, fie au învățat, au trăit în Bucovina.

“Vom aduce în atenția publicului realizările și succesele obținute, le vom invita pe scenă, dacă este posibil, și le vom onora cu medalii, diplome, flori și aplauzele noastre.

Din păcate, o parte nu se mai află printre noi, dar vor fi reprezentate de urmașii lor, membri ai familiei sau asociații și fundații.

Se vor realiza pliante cu fotografii și prezentări ale invitatelor, pentru a rămâne în memoria noastră, dar și pentru autografe.”, transmit organizatorii.

Invitata de onoare a evenimentului este doamna Gabriela Adameșteanu, una dintre cele mai remarcabile scriitoare din România, cunoscută deopotrivă pentru calitatea scriiturii sale literare, dar și pentru că reprezintă modelul românesc al scriitorului implicat în societate. Ca membră marcantă a Grupului pentru Dialog Social, Gabriela Adameșteanu s-a implicat în nenumărate inițiative civice, menite să sprijine democratizarea vieții publice și politice în România post-comunistă. Revista 22, pe care a condus-o de la înființare până in 2005, a creat un model de jurnalism cultural cu implicații politice si civice, iar atitudinea Gabrielei Adameșteanu a fost mereu una extrem de interesantă. De altfel, în cadrul evenimentului, scriitoarea Gabriela Adameșteanu va susține o conferință despre jurnalismul cultural implicat în problemele sociale.

Evenimentul se va încheia cu o serată de muzică clasică susținută de cvartetul Royal (Letiţia Costache – flaut, Ciprian Constandache – vioară, Andreea Petruneac – violă, Angelica Banea – violoncel).

Acest proiect se adresează comunității din Bucovina și românilor de pretutindeni și reprezintă garanția noastră că aceste eroine au fost, sunt și vor fi adevăraţii noştri ambasadori în ţară şi lumea întreagă.

Radio VIVA FM este partener media al evenimentului.

comments

comments