Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat, marţi, un control la o societate comercială cu sediul în comuna Valea Moldovei.
Agenţii au verificat respectarea prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.
Echipa de control a constatat faptul că, în cursul lunii octombrie 2017, societatea a livrat cantitatea de 45,41 mc de cherestea de esență răşinoase, fără provenienţă legală.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 45,41 mc cherestea de esență răşinoase, în valoare de aproximativ 29.000 de lei.