M-am trezit de dimineață plină de energie și cu chef de viață. Mi-e tare bine când mă trezesc așa, pentru că, ce-i drept, după o vârstă, mi se mai întâmplă uneori să mă trezesc și cu toți norii deasupra capului și cu un sentiment ce-mi spune să mai zăbovesc în pat, căci va fi o zi proastă. Dacă nu vi s-a întâmplat asta niciodată, e minunat și zic că doza de azi nu e de prea mare folos. Dacă însă nu sunteți perfecți și vă doriți mai multe zile cu energie, e rost de consumat o nouă doză pentru inspirație…
Atipică sau nu, mă simt mai bine când știu că am o zi plină, cu multe de făcut, decât atunci când programul mi-e gol. Mi-am dat seama că ceea ce-mi dă energie pentru o zi încărcată și chef de a face, e tocmai faptul că mă gândesc spre cele pe care le am de făcut cu plăcere și mai puțin spre cele ce sunt musai.
Și cum nu-mi stă în fire să zăbovesc în a spune și altora despre lucruri ce le-ar putea face și lor bine, mă gândeam să vorbim despre cele ce ne pot ajuta să ne creștem starea de bine. Unii spun că ar fi ciocolata cea care ne crește senzația de bine. Eu una am tot experimentat asta, dar fără folos. Ba chiar la puțină vreme după ce dau gata o tabletă de ciocolată mă apucă mai rău supărarea pe mine, știind care sunt urmările. Cu somnul prelungit, aducător de bine, n-am fost niciodată prietenă prea bună și nici n-am privit cu invidie spre cei ce-și refac energia dormind până în miez de prânz. Chiar și o oră în plus de somn, m-a făcut să mă trezesc cu fața la pernă, dacă a fost peste media zilnică.
Și uite așa, mi-am dat seama că nici în somn, nici în mâncare nu găsesc rezolvarea lipsei de energie. Și mi-am amintit de vremea în care, copil fiind, atunci când mă jucam, nu-mi mai trebuia nici ciocolată, nici somn. Puteam să stau afară, la joacă ore întregi, uitând de masa de prânz și de somnul de amiază. Pentru că făceam ceea ce-mi plăcea pe atunci mai mult… Dar cum mașina timpului care să mă întoarcă înapoi, în copilărie, nu s-a inventat, caut soluțiile în prezent.
Deci, dacă vreau să-mi fie bine, e rost și acum să fac ceea ce-mi place mai mult. Să scriu, să învăț de la alții, să ajut cât de bine mă pricep, să fiu în mijlocul oamenilor, să iubesc și să dăruiesc, să caut modele și apoi să încerc să le depășesc, să dăruiesc mai mult fără a aștepta prea multe la schimb. Adică tot o joacă, e drept mai serioasă, pentru că e pentru oameni un pic mai mari.
Și educația, până la urmă, poate fi o joacă și nu o corvoadă, mai ales dacă e consumată în doze pe măsura fiecăruia. Și uite așa, am găsit răspunsul la întrebarea cu norii pe care vreau să-i alung la început de zi.
