Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în discursul susţinut cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, că “guvernanţii au datoria de a fi mai atenţi la cerinţele cetăţenilor, mai preocupaţi faţă de consecinţele pe termen lung ale deciziilor luate” şi deschişi dialogului. El a mai spus că “avem nevoie de un stat care să fie pe măsura societăţii, pentru că românii vor o guvernare decentă şi eficientă”.
„«Fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare!» – aşa îl îndemna Mihail Kogălniceanu pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Este un îndemn care şi-a păstrat vie semnificaţia. Astăzi, când destinul nostru european se fundamentează pe domnia statului de drept şi pe egalitatea în faţa legii, progresul României este indisolubil legat de existenţa unei legislaţii coerente şi stabile, capabile să sancţioneze abuzurile şi necinstea. Acesta este şi mesajul pe care l-au transmis la unison sutele de mii de români care au manifestat şi în 2017, şi la începutul lui 2018, pentru o ţară stabilă şi prosperă, pentru o justiţie independentă şi eficientă”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că Mica Unire s-a înscris în marile evenimente politice europene, cum ar fi “Marea Unire, regăsirea cursului democratic şi apartenenţa la spaţiul comunitar european şi nord-atlantic”.
“Marile evenimente istorice se explică şi prin contextul geopolitic în care s-au petrecut. Unirea Principatelor s-a înscris în marile procese politice europene, alături de toate celelalte realizări majore ale României moderne, precum Marea Unire, regăsirea cursului democratic şi apartenenţa la spaţiul comunitar european şi nord-atlantic. Însă, atât în 1859, cât şi în 1918, hotărâtoare a fost conştiinţa unităţii naţionale, împletită cu acţiunea vizionară a elitelor. Mesajul peste timp al actului Unirii Principatelor, ca şi al Marii Uniri, se regăseşte în spiritul, în energia şi în determinarea socială de a ne urma destinul european. În aceste două momente fundamentale ale istoriei noastre moderne, românii au avut în frunte conducători destoinici”, a mai spus preşedintele.
Klaus Iohannis a subliniat că, atunci când a avut conducători responsabili, România a fost un stat puternic.
“Când au existat oameni de stat responsabili, iar aspiraţiile tuturor românilor s-au concretizat într-un proiect comun, atunci România a fost un stat puternic. Când prevalează ambiţiile personale ale diferiţilor lideri sau grupuri în detrimentul interesului naţional, atunci ţara stagnează sau face paşi înapoi”, a spus el.
Preşedintele Iohannis a apreciat că protestele din ultima perioadă arată că lecţiile din istorie rămân valabile şi în prezent, iar manifestaţiile paşnice arată o faţă frumoasă a României. El a precizat că guvernanţii trebuie să acorde atenţie cerinţelor românilor şi să fie mai deschişi dialogului.
“Evenimentele din ultimele zile dovedesc din nou că aceste lecţii ale istoriei rămân valabile şi astăzi. La fel ca acum un secol, spiritul naţiunii este viu. Manifestaţiile paşnice şi democratice arată o faţă frumoasă a României de astăzi: o societate care ştie ce vrea, care nu abdică de la principiile fondatoare ale României moderne. Guvernanţii au datoria de a fi mai atenţi la cerinţele cetăţenilor, mai preocupaţi faţă de consecinţele pe termen lung ale deciziilor luate, mai deschişi dialogului. Avem nevoie de un stat care să fie pe măsura societăţii, pentru că românii vor o guvernare decentă şi eficientă”, a susţinut preşedintele.
”Societatea noastră îşi potenţează astăzi unitatea şi îşi întăreşte coeziunea prin valorificarea diversităţii sale etnice, culturale şi religioase. Plecând de la aceste trăsături şi valori, în anul Centenarului, naţiunea noastră aşteaptă ca ţara să fie condusă de politicieni conştienţi de importanţa misiunii lor. Din locul consfinţirii Unirii Principatelor, în numele Statului care s-a născut acum 159 de ani şi s-a desăvârşit la 1 decembrie 1918, vă chem să facem din România un stat cât mai puternic, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar democraţia este literă de lege! Vorba imnului aniversării de astăzi, să arătăm că România are o soartă demnă în lume!”, şi-a încheiat discursul Klaus Iohannis.
news.ro