Astăzi am deschis porțile teatrului și am discutat despre pasiunea pentru teatru, despre repetiții, dar și despre premiera spectacolului „Pisica Verde”, a teatrului studențesc Fabulinus, în regia lui Cosmin Panaite.
Iulia Sîrghi: Ai vreun reper în teatru?
”Da. Cred că Victor Rebengiuc, este actorul emblematic pentru mine, din teatrul românesc, deși are o vârstă absolut respectabilă și venerabilă este un om care în întreaga lui carieră nu a făcut rabat și nu a făcut compromisuri. Nici artistic, nici politic, a avut mereu grijă de felul în care s-a expus și continuă să gândească foarte tânăr, foarte fresh.”, a menționat actorul și regizorul Fabulinus, Cosmin Panaite.
Iulia Sîrghi: În ce spațiu nu ai jucat teatru și ți-ai dori să joci?
”În Suceava există un spațiu în care chiar mi-aș dori să joc. La Uzina de Apă despre care am auzit și am văzut fotografii, îmi propun de foarte mult timp să merg și să o vizitez. Oamenii care au participat acolo la reprezentații de teatru mi-au povestit că are o energie specială și că arată frumos”, a spus Cosmin.
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, va avea loc premiera spectacolului „Pisica Verde”, de Elise Wilk, în regia lui Cosmin Panaite. Spectacolul va fi pus în scenă de actorii Teatrului Studențesc Fabulinus, intrarea fiind gratuită, pe bază de invitații.
”Piesa are un discurs foarte proaspăt despre tineri pe care uneori îi neglijăm, uneori nu îi înțelegem, despre problemele lor, despre cum îi afectează ce se întâmplă în familiile lor, despre ce fel de raport au ei între ei. Pentru mine textul acesta are o fină psihologie” a declarat regizorul Cosmin Panaite.
Premiera spectacolului „Pisica Verde” va avea loc joi, 18 ianuarie, de la ora 19.00.
Interviul integral poate fi ascultat mai jos: