full screen background image

Suceava se va înfrăţi cu oraşul palestinian Bethleem

Conducerea orașului Bethleem din Palestina a aprobat înfrățirea cu municipiul Suceava, a anunțat primarul ION LUNGU.

El a spus că acordul de parteneriat va fi semnat, cel mai probabil, după sărbătorile pascale din 2018.

Betleem (învechit Viflaim, uneori scris Bethleem sau Bethlehem) este un oraș din Cisiordania, situat la 10 km sud de Ierusalim, având 25.266 de locuitori (2007). Din 1996, după Acordul de la Oslo, orașul se află sub administrarea Autorității Palestiniene.

Orașul este un important centru religios și pentru iudei și pentru creștini. Vechiul Testament identifică Betleemul ca orașul în care regele David s-a născut. În Noul Testament, Betleemul este locul de naștere al lui Iisus. Orașul este locuit de una din cele mai vechi comunități de creștini din lume, deși mărimea comunității s-a micșorat datorită emigrației.

Betleemul are o majoritate musulmană, dar este și orașul celei mai mari comunități creștine palestiniene. Cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul, ce cunoaște apogeul în preajma sezonului Crăciunului când pelerinii creștini se îmbulzesc spre Biserica Nașterii Domnului. Betleemul are peste 30 de hoteluri și peste 300 de magazine artizanale.

comments

comments