În perioada 23 – 25 noiembrie 2017, a avut loc în Cernăuți – Ucraina, întâlnirea anuală a Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina (CUMRU), înființat în anul 2011. Tema reuniunii, găzduită de Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți, a fost „Realizări și perspective ale cooperării dintre membrii Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina”.
Din delegația Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au făcut parte prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, Rector al USV, prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV, și prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, DHC al Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți.
Reuniunea a debutat cu discursul actualului Președinte al CUMRU, prof. univ. dr. Stepan Melnychuk, Rectorul Universității Naționale „Yurii Fedkovych”, care a lansat o dezbatere privind starea actuală și perspectivele cooperării în cadrul Consorțiului. În această etapă a întâlnirii, la dezbatere au participat reprezentanții celorlalte instituții partenere: prof. univ. dr. Gheorghe Ciocanu, rectorul Universității de Stat a Moldovei din Chișinău, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof univ. dr. Ion Gagim, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Anca Doina Ciobotaru, din partea Universității de Arte „George Enescu” din Iași, precum și prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, rector al USV în perioada 2004-2012 și unul dintre întemeietorii CUMRU.
Dezbaterile au continuat cu prezentarea rezultatelor obținute în cadrul CUMRU. Prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector, a scos în evidență cooperarea Universității „Al. I. Cuza” din Iași în cadrul Consorțiului: de la Erasmus Mundus la Erasmus+; prof. univ. dr. Ștefan Purici, în intervenția sa, a vorbit despre instrumentele cooperării USV cu partenerii Consorțiului; prof. univ. dr. Ion Gagim a prezentat realizările Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și felul în care au fost implementate principiile cooperării în cadrul CUMRU; Dr. Sergij Lukanjuk, Directorul Departamentului de Relații Internaționale al Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți, a informat instituțiile partenere prezente cu privire la activitatea internațională a universității sale; perspectiva universității de arte ieșene privind CUMRU a fost expusă de către prof. univ. dr. Anca Doina Ciobotaru, în intervenția intitulată UNAGE Iași – punți de colaborare în cadrul CUMRU; prof. univ. dr. Florentin Paladi, prorector al USM, a adăugat la bilanțul general al CUMRU date despre rezultatele cooperării internaționale ale Universității de Stat a Moldovei înregistrate în anul 2017 în cadrul trilateralei universitare. Din partea Universității Naționale „Yurii Fedkovych”, prof. univ. dr. Nadiia Yesypenko a completat tabloul reuniunii cu un material despre experiența organizării în comun a conferințelor științifice internaționale.
Acestor intervenții li s-a adăugat prezentarea volumului bilingv româno-ucrainean Codul Penal al lui Alexandru Ioan Cuza, realizată de prof. univ. dr. Stepan Melnychuk și de E.S. doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuți, precum și de conf. univ. dr. Serhiy Nezhurbida, în calitate de editor și co-autor (alături de prof. univ. dr. Tudorel Toader) al prefeței, și de asistent univ. dr. Felicia Vrînceanu, în calitate de traducătoare.
Unul dintre rezultatele tangibile ale colaborării din cadrul CUMRU îl constituie activitatea Lectoratului de limba română al USV la Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți, iar cu prilejul acestei reuniuni, rectorii celor două instituții partenere au înmânat cursanților certificatele de competență lingvistică obținute în urma examenului derulat în vara acestui an.
Întâlnirea CUMRU s-a încheiat cu semnarea Protocolului anual de colaborare între universitățile membre, reprezentanții acestora reiterând obiectivul lor comun: dezvoltarea unor proiecte în domeniul educației, cercetării științifice, culturii, artelor și activităților studențești. În urma votului reprezentanților celor șase universități partenere, președinția anuală a CUMRU a fost încredințată prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.