VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Tutun de peste 63.000 de euro, confiscat la PTF Racovăț

 Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț, împreună cu lucrători vamali, au descoperit ascunse într-un microbuz înmatriculat în Ucraina, peste 10.000 de cutii cu pliculețe ce conțineau tutun pentru narghilea cu diverse arome, precum și alte produse pentru narghilea, ce urmau a fi transportate ilegal.

Șoferul,  o femeie, cetățean ucrainean, în vârstă de 31 de ani,  s-a prezentat, marți, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei. 

Aceasta a declarat că transportă ajutoare umanitare destinate militarilor ucraineni.

Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al Sectorului Poliției de Frontieră Botoșani:

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spatele cutiilor cu ajutoare umanitare, în scopul sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 10.020 de cutii cu pliculețe ce conțineau tutun pentru narghilea cu diverse arome și 600 de recipiente de un litru fiecare, cu un lichid incolor cu miros înțepător, folosit în dispozitive de vapat, pentru care nu deținea documente legale.

Cu privire la cele constatate, conducătoarea auto a precizat că bunurile nu îi aparțin și le transportă pentru o firmă din Polonia, fiind destinate soldaților de pe front.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii produselor accizabile descoperite, în valoare totală de 63.300 de euro.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate