full screen background image

Actrița Olga Tudorache a murit

Actriţa Olga Tudorache, în vârstă de 88 de ani, a murit. Anunţul a fost făcut pe Facebook de actorul Florin Călinescu şi de medicul Monica Pop, informează News.ro.

“Români, a murit OLGA TUDORACHE…! O ARTISTĂ cât pământul ăsta! Profesoara mea, mama mea!”, a scris Florin Călinescu.

“Telefonul a sunat din nou în noapte. (…) Doamna Olga Tudorache a plecat…Regret din suflet! Am tot sperat…”, a scris, miercuri dimineaţă, şi medicul Monica Pop.

Olga Tudorache a fost internată la Spitalul Elias din Capitală în 9 octombrie, iar în 12 octombrie a fost transferată la Terapie Intensivă.

“Doamna Olga Tudorache a fost internată în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias în data de 9 octombrie, pentru evaluarea stării de sănătate deteriorată progresiv în ultima perioadă. Evaluarea iniţială s-a făcut cu supravegherea permanentă a parametrilor vitali. În cursul dimineţii zilei de 12 octombrie, starea generală s-a agravat în concordanţă cu evoluţia imprevizibilă a bolii. Din aceste motive, doamna Olga Tudorache, a fost internată începând din aceasta dimineaţă în secţia de terapie intensivă a SUUE, pentru supraveghere continuă şi continuarea tratamentului adecvat”, anunţa conducerea Spitalului Elias.

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Olga Tudorache, supranumită „doamna teatrului românesc”, este cunoscută pentru roluri precum Vitoria Lipan din „Baltagul”, după Mihail Sadoveanu, Beatrice din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, Regina din „Regina mamă”, de Manlio Santanelli, spectacol jucat la TNB, şi mama lui Mihai Viteazul în filmul din 1970.

comments

comments