full screen background image

Peste 1.000 de copii la “Şcoala Planetelor” de la Shopping City Suceava!

“Școala Planetelor” a adus bucurie tuturor copiilor, care s-au înscris și au participat gratuit, la lecțiile interactive de astronomie!
Evenimentul a fost unul de succes ce a avut răsunet în rândul sucevenilor, peste 1.000 de copii, părinţi şi cadre didactice au fost weekend-ul acesta la Shopping City Suceava!

“Școala Planetelor” este un proiect inedit, ce şi-a propus să îmbine educația și distracția, reprezentând totodată o metodă nouă şi modernă de a-i atrage pe copii spre cunoaştere şi ştiinţă.

Într-un planetariu gonflabil imens, amplasat în mijlocul galeriei comerciale, copiii au învăţat despre sistemul solar, galaxii și bineînțeles despre fiecare planetă în parte, asistând chiar la simulări spectaculoase de coliziuni între acestea.

Spectacolele s-au repetat din oră în oră, pe durata celor 3 zile de eveniment, şi au avut o durată de 35 – 40 de minute.

Experienţa uimitoare pe care au trăit-o cei mici în cadrul vizionărilor full HD din planetariu a reuşit să-i impresioneze şi să le trezească interesul pentru corpurile cereşti, copiii fiind încurajați să participe activ şi să puna întrebări.

“Prin acest proiect, Shopping City Suceava a dorit să ofere o alternativă educativă pentru petrecerea timpului liber în familie, dar și o activitate compatibilă cu programa școlară, Şcoala Planetelor ajungând în premieră la Suceava. Participarea a fost gratuită, fiind condiţionată doar de programare telefonică.”, a precizat Anca Gutt, Marketing Manager la Shopping City Suceava.

comments

comments