full screen background image

Parlamentarii propun programul “treningul şi şortul”

sala_de_sport     După “cornul şi laptele”, aleşii vin cu o nouă propunere, Programul “treningul şi şortul”.

13 deputaţi şi senatori vor ca fiecare elev să primească de la şcoală un echipament sportiv complet.

Aleşii cred că, astfel, copiii vor sta mai mult în sala de sport şi mai puţin în faţa calculatorului.

Dacă iniţiativa legislativă trece de ambele camere ale Parlamentului, şcolile vor fi obligate să cumpere pentru fiecare elev echipament sportiv compus din pantofi sport, şort, tricou, maiou, jambiere, rucsac şi geantă.
Costurile nu sunt de neglijat: valoarea unui echipament este evaluată la 124 euro, iar statul trebuie să scoată din puşculiţă 24 de milioane de euro, la fiecare doi ani, pentru cei 200 de mii de elevi. Iniţiatorii spun că astfel ajută producătorii interni de echipament sportiv.

“Ca şi în cazul ‘cornul şi laptele’, dacă vreţi, este o formă de a stimula producătorii autohtoni. În privinţa echipamentului există mai ales în zonele rurale probleme reale şi o formă de inegalitate, copii care nu au capacitatea de a cumpăra echipament sportiv. Sunt copii care au o formă destul de rudimentară de echipament în comparaţie cu alţii”, spune deputatul PC Ovidiu Raeţchi.

Proiectul prevede ca un elev, care lipseste nemotivat la mai mult de un sfert din orele de sport, va fi obligat sa returneze echipamentul sau să achite contravaloarea lui.

comments

comments




Leave a Reply

avatar