Colegiul Prefectural de la nivelul judeţului Suceava se va întruni, în ședință ordinară, vineri 25 august, de la ora 10, în sala “Bucovina” de la Palatul Administrativ, subiectele fiind axate pe începerea anului școlar 2017-2018.
Astfel, comisar șef Toader Buliga, împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean, va prezenta o informare privind acţiunile desfăşurate pentru asigurarea siguranţei civice în incinta şi în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, în anul şcolar 2016-2017, rezultatele obţinute şi starea infracţională înregistrată.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Gheorghe Lazăr va vorbi despre activităţile desfăşurate de IȘJ pentru organizarea în bune condiţii a noului an şcolar.
La punctul al treilea al ordinii de zi figurează rubrica “Diverse”.