S-a tot vorbit în ultima vreme despre depresie. Și zic că nu e deloc rău, chiar dacă startul a fost dat de un eveniment nefericit, mult mediatizat.
Zic că nu este rău că a fost adus în discuție acest subiect pentru că ea, depresia, este ades neconștientizată și netratată corespunzător. Din diferite motive, nu o recunoaștem nici măcar în interiorul nostru și cu atât mai puțin în fața altora. Ne este greu unora să recunoaștem că am greșit drumul spre mare în concediu… și-atunci, de unde așteptăm îndrăzneală din partea altora de a recunoaște că sunt depresivi.
Orgoliul personal, teama de ce vor spune ceilalți și foarte adesea ignoranța îi fac pe cei mai mulți să nege problema, deși ar trebui să o facă măcar de dragul celor mici din preajmă, care sunt mult mai mult afectați de această stare a părinților decât credem. Iar efectele asupra dezvoltării lor sunt pe termen lung. Dacă adultul ce îți este prieten nu are capacitatea să o facă tu, prietenul de lângă el, ai putea să-l ajuți, chiar dacă ești la rându-ți foarte ocupat cu ale tale. Începe prin a recunoaște simptomele.
Timpului petrecut în mod excesiv cu activitățile de serviciu, chiar și peste program, școlile universitare pe care le tot începem dar nu le mai terminăm, afaceri pe care le tot proiectăm fară să le finalizăm, toate ar putea fi semne de depresie, deși e ascunsă în spatele unui înșelător zâmbet larg. Când te concentrezi pe ceea ce nu ai, fără să vezi ceea ce ai deja, riști să devii depresiv. Culmea este că toți avem probleme. Diverse, mari și mici. Ceea ce ne diferențiază este modul în care le privim. Iar dacă ne-am obișnuit să le vedem pe toate în negru, e greu să schimbăm culoarea. Dar ceea ce e important să realizăm, cu ajutorul celorlalți, dacă nu reușim de unii singuri, este că nu ne-am născut puternici niciunul dintre noi. Că am devenit așa de-a lungul trăirilor noastre. A experiențelor care au avut sens pentru noi, chiar dacă au fost similare unui cutremur. Orice cutremur are părțile lui bune. Decantează și reașază la locul potrivit valorile și după el ar putea veni reconstrucția. A ta. Pe interior, făcută în respect pentru tine și ceea ce ești tu.
Iar dacă nu te-ai recunoscut printre cei depresivi, atunci te numeri printre cei 8 români din 10, ce îi pot ajuta pe cei ce sunt în această situație. Și să încerci să-i molipsești pe ceilalți de bucurie, pentru că nu doar depresia este molipsitoare, așa cum spun unii, ci și bucuria și optimismul. Totul poate fi reparat, cu exceptia neființei. De ajutor poate fi și educația în doze.
