Consiliul Local Rădăuți s-a întrunit luni, 21 august, în ședință de îndată, având pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre privind Spitalul Municipal ”Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”.
Primul proiect de hotărâre este cel privind darea în folosință gratuită către Spitalul Municipal a echipamentelor medicale echiziționate în baza contractului de finanțare nr. 728/19.05.2010, prin POR 2007-2013, Axa prioritară 3, DMI 3.1, iar cel de al doilea proiect vizează rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2017 al unității spitalicești.
Deliberativul local a aprobat, în cadrul ședinței, ambele proiecte care au ca scop repararea computerului tomograf marca Ziemens SOMATOM Emotion 16 care s-a defectat pe data de 11 august.
Piesa defectă și care trebuie înlocuită costă 326.000 de lei, conform ofertei firmei constatatoare a defecțiunii, iar costurile vor fi suportate de Spitalul rădăuțean.
Computerul tomograf a fost achiziționat cu fonduri de la Banca Mondială, programul operațional 2011 – 2013, de către Unitatea Administrativ Teritorială Rădăuți, proiect cu valoare totală de 5,2 milioane lei.
Despre demersurile care s-au făcut pentru repararea aparatului care deservește populația municipiului nostru a vorbit, la VIVA FM, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, avocatul Traian Andronachi.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi