full screen background image

CCR a respins sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu privind votul la moțiune

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au votat senatorii și deputații la moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.

Pe 29 iunie, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării la moțiunea de cenzură.

“Având în vedere rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, fără a solicita anularea adoptării moțiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condițiile votării de către senatori și deputați a acestei moțiuni și de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispozițiilor constituționale și legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, spunea Grindeanu în scrisoare.

În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 iunie a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură cu titlul “România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!”, inițiată de PSD și ALDE. Această moțiune a fost adoptată cu 241 de voturi ”pentru” și 10 ”împotrivă”.

“Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 222 de deputați și senatori, încheiat la sfârșitul ședinței de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, menționează că s-a procedat la ‘verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile'”, arăta Grindeanu.

Potrivit lui Grindeanu, s-a putut observa însă că unii parlamentari au votat “la vedere”.

“La ședința comună din data de 21 iunie 2017, așa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfășurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfășurare a votului a arătat faptul că unii deputați și senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile, prevăzută în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului”, spunea Grindeanu.

Potrivit acestuia, exercitarea mandatului de către deputați și senatori trebuie să fie caracterizată de respectarea principiului legalității și al bunei-credințe.

Sorin Grindeanu preciza că nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situația în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile.

Pe 5 iulie, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au cerut, într-un punct de vedere transmis Curții Constituționale, respingerea sesizării fostului premier Sorin Grindeanu.

În punctul de vedere se arată că, la momentul formulării acestei sesizări, Grindeanu nu mai exercita atribuțiile funcției de prim-ministru “în plenitudinea lor”, întrucât rezultatul moțiunii de cenzură era deja publicat în Monitorul Oficial.

În ceea ce privește respectarea procedurii de vot secret la moțiunea de cenzură, Birourile permanente atrag atenția că procedurile parlamentare s-au desfășurat conform Regulamentelor în vigoare.

De asemenea, în punctul de vedere înaintat CCR, conducerea Parlamentului reamintește că prin Constituție este instituit principiul separației puterilor în stat. “În ceea ce privește susținerea autorului sesizării că ‘nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situația în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare’, subliniem că art. 1 alineatul 4 din Constituția României instituie principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte”, se mai arată în punctul de vedere.

AGERPRES

comments

comments